Una dintre cele mai frecvente solicitări pe care le primim este debarasarea unui apartament recent achiziționat. Mulți proprietari aleg să renoveze complet locuința, inclusiv să schimbe mobilierul, iar aici intervenim noi. Echipa FastMoving vă ajută să scăpați rapid și eficient de mobila veche, pentru a face loc noilor amenajări.
Un exemplu recent a fost un apartament de trei camere, unde proprietarul ne-a solicitat eliberarea completă a spațiului, inclusiv îndepărtarea mobilierului, a lucrurilor personale și chiar a ușilor de interior.
Am discutat în prealabil cu clientul toți pașii procesului, explicând detaliat desfășurarea operațiunii, durata estimată și costurile implicate. O echipă formată din șapte angajați s-a deplasat la fața locului, a demontat și transportat tot mobilierul vechi, a ambalat obiectele personale în saci și a eliberat complet apartamentul în mai puțin de șase ore.
După finalizarea procesului, ne-am asigurat că lăsăm spațiul curat, astfel încât renovarea să decurgă fără probleme. Clientul a fost foarte mulțumit atât de promptitudinea echipei noastre, cât și de atenția acordată curățeniei după finalizarea lucrării.
Dacă și tu ai nevoie de servicii rapide și profesioniste de debarasare mobilă, echipa FastMoving este aici să te ajute!